Ceea ce a adus nou postcomunismul in istoria noastra politica este raportul dintre alegeri si guvernare. Intr-adevar, sistemul politic romanesc dintre cele doua razboaie a fost marcat de crearea a ceea ce Matei Dogan numea „Parlamentele guvernamentale“, intrucat toate alegerile se tineau dupa numirea de catre Rege a unui nou prim-ministru; o data desemnat, acesta castiga scrutinul, oferindu-si o Adunare docila.
Ceea ce a adus nou postcomunismul in istoria noastra politica este raportul dintre alegeri si guvernare. Intr-adevar, sistemul politic romanesc dintre cele doua razboaie a fost marcat de crearea a ceea ce Matei Dogan numea „Parlamentele guvernamentale“, intrucat toate alegerile se tineau dupa numirea de catre Rege a unui nou prim-ministru; o data desemnat, acesta castiga scrutinul, oferindu-si o Adunare docila. Romanii au trebuit sa astepte... comunismul, cu alegerile sale non-concurentiale, pentru ca aceasta logica sa fie inversata in chip formal si pentru a vedea investirea unei noi echipe guvernamentale dupa si nu inaintea scrutinului. In regimul comunist, legislativul ramane insa foarte slab, nefiind reunit, in cele doua sesiuni anuale, mai mult de doua-trei zile, atat cat era necesar pentru a valida deciziile partidului unic.
Dupa 1989, sistemul politic romanesc mentine formarea guvernului dupa reunirea noului Parlament si – fapt inedit in istoria noastra politica – trei guverne sunt rasturnate la urne. Intr-adevar, incepand de la scrutinul din 1996, votul cetateanului devine, cum ar fi spus Machiavelli, o „realitate efectiva“, intrucat organizatorii alegerilor sunt trimisi de fiecare data in opozitie. Volumul de fata explica aceasta noua relatie dintre alegeri si guvernare pornind de la interactiunea partidelor in cadrul constitutional oferit de regim.
