Conferinta „Despre rusinea de a fi roman” are ca motto o fraza dintr-un articol publicat de Mircea Eliade in revista Vremea, 18 sept. 1933 : „Nu cred ca se afla tara europeana in care sa existe atatia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor, sa-i caute cu atata frenezie defectele, sa-si bata joc de trecutul lui si sa marturiseasca in gura mare ca ar prefera sa apartina, prin nastere, altei tari”. Citand sentente-ghilotina din Eminescu si Caragiale si comentand masochismul etnopsihologiei noastre, autorul compara imprecatiile impotriva viciilor romanesti (de la Cantemir si Draghicescu, la Cioran si H.-R.Patapievici) cu echivalentele lor din spatiul german (Nietzsche), rus (Ceadaev), spaniol (Ortega Y Gasset) si evreiesc (Otto Weininger) pentru a concluziona – pe de o parte - inadecvarea formulei „ura-de-sine” la cazul romanesc, iar de cealalta parte caracterul paradoxal al marilor noastre partituri asa-zis antinationale. Acestea nu sunt, in esenta, doar niste extaze negre, autodisolutive, ci, dimpotriva, simptomele unui nationalism ardent, dar paradoxal, cu semnul invers, adica manifestat pedagogic, exemplar, vindecator prin biciuire si ecorseu, nu prin alint, minciuna vanitoasa si delir de grandoare. Rusinea (sau jalea) de a fi roman, dispretul de sine, furia neputincioasa care face indeobste temeiul stigmatului national, sunt, in cele din urma, tot atatea manifestari cu scop cauterizant, vindecator, eliberator de obsesii. In sfarsit, expunerea isi propune sa raspunda unei intrebari in chip acut actuale : mai este justificat (si coagulant socialmente) nationalismul in epoca globalizarii ?- Dan C. Mihailescu
